CUPRINSUL BLOGULUI:
A. ESTE BIBLIA DEMNĂ DE CREZARE?
B. CE SPUN OAMENII DE ŞTIINŢĂ (SAVANŢII) DESPRE BIBLIE
A. ESTE BIBLIA DEMNĂ DE CREZARE?
Vedem astăzi, mai mult ca oricând, cum credinţa negativă a luat un avânt fără precedent, motiv pentru care se cuvine să facem o referire mai amplă asupra Cărţii ce constituie Logosul scris al lui Dumnezeu – Biblia, bazată strict pe logică şi pe o cercetare din care să fie eliminate ipocrizia, superficialitatea şi meschinăria.
Astfel, avem ocazia să observăm că logosul – unitatea lingvistică originală este singurul neadmis în nici un idiom în care s-a tradus Testamentul (cu excepţia unor traduceri mai vechi), fiind înlocuit cu orice alt alt substantiv, aparţinând limbii materne propriuzise, chiar împrumutat din alte limbi, în pofida faptului că denumirea ca atare – logos – este utilizată în tot felul de cuvinte compuse, unde Logosul nu mai este evidenţiat la adevărata lui valoare în sine. Reamintind dictonul filosofic de valoare crucială în scrierea veritabilă: La origine era (a fost, este) Logosul şi, Logosul era la Dumnezeul Absolut (adică face parte integrantă din Dumnezeul Unic, Abstract, Absolut) şi, Logosul era Dumnezeu (adică cu autoritate de Dumnezeu, de la Dumnezeul Unic – Ioan 1.1, 3), putem afirma fără posibilitate de tăgadă că orice modificare a mesajului capital îi conferă acestuia un profund caracter peiorativ, devenind astfel „apt” pentru tot felul de doctrine sectariste din familia religiei creştine. Acceptând, însă, adevărul aşa cum este el, toate celelalte mesaje transmise de către Biblie devin coerente şi accesibile în înţelegerea şi asimilarea de către oamenii dornici de Adevăr. Astfel, vom înţelege că Pe Dumnezeul Absolut, nimeni nu L-a văzut vreodată; Dumnezeu Mononăscut (Monogenes Teos), Acela L-a revelat (L-a făcut cunoscut – Ioan 1.18) şi vom înţelege, de asemenea, că El era de la origine în lume... dar lumea nu L-a cunoscut... (Ioan 1.10).
În acest precept al cunoaşterii aprofundate, abordăm Biblia, pentru că ea poate fi abordată de către o mare categorie de oameni şi conform conceptului negativ, atât de sugestiv redat de către apostolul Petru: Aceştia, ca nişte dobitoace, fără judecată (din fire să fie prinse şi nimicite), batjocorind CE NU CUNOSC, vor pieri în însăşi stricăciunea lor (mentală, n. a.) – 2 Petru 2.12. Să demarăm acum cunoaşterea, analizând cauza apariţiei Bibliei, urmată de analiza şi sinteza acesteia.
Denumirea de Biblie vine de la βιβλιο(ν) [biblio(n)], care înseamnă carte, registru, colecţie de cărţi. Biblia conţine Legea şi Profeţii – Scriptura ebraică, şi Testamentul – Scriptura greacă, neavând două testamente, cum caută să insinueze teologii de toate nuanţele, ci UNUL singur: Testamentul (Omului) Iesus Cristos. Întreaga Biblie poartă denumirea de Scriptură sau Sfânta Scriptură.
A nu vedea caracterul de unicitate absolută a acestei Cărţi, înseamnă a fi extrem de superficial. Faptul cel mai frapant, caracteristic Bibliei, îl constituie adevărul în cunoaşterea naturii, astfel că tot ce s-a scris în Scriptură este peremptoriu. Nu a existat şi nu există nici o informaţie ştiinţifică, fie de natură istorică, cosmică, geografică, matematică, chimică, socială, fie de natură spirituală, profetică etc, să nu fie infailibilă! S-a încercat şi se încearcă încontinuu discreditarea autorităţii absolute a Bibliei, prin implicarea a tot felul de pigmei bine plătiţi din fondurile alocate necontrolate, pentru răspândirea de aşa-zise rezultate ale cercetării arheologice, prin mijloace mass-media, în speţă prin posturile de televiziune tip discovery, viasat, national-geografic etc, dar adevărul nu poate fi combătut, informaţia fiind acceptată doar de auditoriul superficial şi ignorant. Unul din aceste atacuri împotriva integrității Bibliei îl constituie aşa-zisa eludare cu intenție a celor cinci volume (!), unde ar fi descrisă în amănunt copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Iesus, volume în care sunt prezentate diverse invenţii şi relatări care nu au nimic comun cu marea Lucrare a lui Dumnezeu. Falsul etalat de autorii scrierilor susţinute de aceşti pigmei se vădeşte incontestabil: Despre Iesus şi ucenicii Săi, la vremea aceea şi mai ales înainte ca Omul Iesus să fie Revelaţia lui Dumnezeu, nu a scris nimeni, pentru că pe nimeni nu interesa Personajul şi nici un cărturar din vremurile acelea nu a fost îndemnat să scrie, din motive lesne de înţeles! Singurii scriitori credibili sunt apostolii Matei, Petru, Ioan şi Pavel, precum şi evangeliştii Luca şi Marcu şi fraţii biologici ai Omului Iesus, Iacob şi Iuda. HOTĂRÂREA CA BIBLIA SĂ FIE AŞA CUM ESTE CUNOSCUTĂ ÎN ÎNTREAGA LUME, ESTE A DUMNEZEULUI ATOTPUTERNIC, NECONSTITUIND O CULEGERE DE TEXTE ALEATORII, AŞA CUM CRED PIGMEII SERVILI AI ANTICRIŞTILOR.
Oamenii repudiază adevărul şi acceptă cu uşurinţă falsul pentru că nu utilizează logica – latura cea mai importantă a gândirii superioare. Este exact ca şi cum ai vrea să foloseşti un automobil în deplasare, fără carburant, sau un aparat electric, fără energia adecvată! Logica (logike), în prezent, este deturnată spre logismos (raţionament, calcul, jocuri matematice şi chiar oculte), pentru a fi estompată vederea intuitivă a naturii, căreia nu-i mai este suficientă percepţia limitată la cele cinci simţuri, comune şi primatelor.
Oamenii repudiază adevărul şi acceptă cu uşurinţă falsul pentru că nu utilizează logica – latura cea mai importantă a gândirii superioare. Este exact ca şi cum ai vrea să foloseşti un automobil în deplasare, fără carburant, sau un aparat electric, fără energia adecvată! Logica (logike), în prezent, este deturnată spre logismos (raţionament, calcul, jocuri matematice şi chiar oculte), pentru a fi estompată vederea intuitivă a naturii, căreia nu-i mai este suficientă percepţia limitată la cele cinci simţuri, comune şi primatelor.
Să elaborăm adevărurile logice în ordinea ierarhică:
1) Natura are la bază ordinea funcţională. Orice entitate importantă: atom, moleculă, astru, sistem planetar, celulă, organism viu, constituie o ordine funcţională, caracterizată de propria autonomie de funcţionare
2) Ordinea funcţională naturală este hipercomplexă, nefiind realizabilă cu mijloacele umane
3) Ordinea funcţională simplă şi complexă are ca autor gândirea superioară – apanaj exclusiv al omului
4) Ordinea funcţională hipercomplexă are ca autor HiperGândirea – apanaj logic al Nous-ului Absolut.
În condiţiile prezentării acestor premise, abordăm argumentele care atestă infailibilitatea Cărţii ce reprezintă Mesajul scris transmis omului pe Pământ, de către Creatorul Absolut.
Creaţia Universului şi a habitatului terestru
Chiar din primul verset al Bibliei ni se transmite informaţia că La origine, Dumnezeul Unic a creat Cerurile şi Pământul (Geneza 1.1). Dacă aprofundăm textul de la începutul cărţii, Geneza, vedem că Biblia ne vorbeşte în continuare de un cer specific fiecărui astru (caz în speţă, cel al Pământului), care reprezintă câmpul gravitaţional al astrului respectiv împreună cu metagalaxia – câmpul vizual al Universului, accesibil de pe acel astru, astfel încât, cerurile din versetul 1 reprezintă totalitatea aştrilor cereşti (Geneza 1.1).
Apoi, aceeaşi carte ne descrie detaliat pregătirea astrului terestru pentru viaţă:
– lumina solară translucidă (Geneza 1.3)
– atmosfera (Geneza 1.6-8)
– epirogeneza şi orogeneza (Geneza 1.9, 10)
– flora şi desăvârşirea epirogenezei şi a orogenezei (Geneza 1.11, 12)
– lumina solară şi stelară (Geneza 1.16)
– fauna acvatică, aeriană şi terestră (Geneza 1.21-25)
– omul (Geneza 1.26-28).
...După formarea planetei terestre prin răcirea plasmei solare din care a rezultat (Geneza 1.1), compoziţia atmosferică a Pământului, înainte de geneza stării biologice, era puternic reducătoare, constând în majoritate din hidrogen, în proporţie de peste 97 %, iar scoarţa terestră era dominată, în majoritate, de siliciu şi de carbon – în cea mai mare parte sub formă de grafit. La apropierea unui nor (dirijat) de oxigen şi azot de atmosfera terestră, aceasta a început să se oxideze (să ardă), degajându-se o cantitate imensă de căldură, ca efect al entalpiei de reacţie, ceea ce a dus, în principal, la formarea de apă, dioxid de siliciu, dioxid de carbon, rezultând o atmosferă uşor oxigenată, cu temperaturi de sute de grade şi presiuni de peste o sută de bari.
H2 + 1/2O2 → H2O
C + O2 → CO2 ΔH0 = -393,51 kJ/mol
CO2 + 2H2 → CH4 + O2 Δ H0 = -74,90 kJ/mol
C + 2H2O → CH4 + O2
CH4 + 2O2 → CO2 + 2H2O
Si + O2 → SiO2
Si + 2H2O → SiO2 + 2H2
H2 + 1/2O2 → H2O
H2 + 1/2O2 → H2O
C + O2 → CO2 ΔH0 = -393,51 kJ/mol
CO2 + 2H2 → CH4 + O2 Δ H0 = -74,90 kJ/mol
C + 2H2O → CH4 + O2
CH4 + 2O2 → CO2 + 2H2O
Si + O2 → SiO2
Si + 2H2O → SiO2 + 2H2
H2 + 1/2O2 → H2O
Referitor la acest „moment” cosmic, Cartea Adevărului ne relatează: În „ziua” cînd Creatorul a făcut Pământul şi cerurile, pe Pământ nu era... nici o formă de viaţă, ci un abur se ridica de la Pământ şi uda suprafaţa acestuia... (Geneza 2.4-6). La sfârşitul acestei zile (ére, n.a), o primă etapă de răcire atmosferică a adus planeta la mai puţin de 7 bari şi la o temperatură de sub 160 0C. A urmat prima zi (éră) pe Pământ şi a doua ZI universală (prima ZI universală, fiind creaţia Universului material – Geneza 1.1). Pământul era gol şi fără formă şi, întuneric era peste faţa adâncului şi, Duhul Dumnezeului Suprem se mişca (dinamete) peste întinderea apelor. (În ebraică, cuvântul din text, tradus zi, înseamnă perioadă de timp şi nicidecum durata unei mişcări diurne a Pământului; cuvântul gol semnifică absenţa oricărei forme de viaţă, iar expresia: fără formă, semnifică lipsa formelor de relief, ce urmau să apară...) Şi, Dumnezeul a zis: „să fie lumină” şi a fost lumină... (Geneza 1.2-3).
Iată că în prima éră terestră (a doua ZI universală) s-a produs a doua răcire a Terrei, când atmosfera superdensă de abur a continuat să condenseze şi astfel lumina difuză şi-a făcut apariţia pe întinderea apelor nemărginite, temperatura scăzând sub 100 0C, iar presiunea absolută, sub 2 bari. A urmat a treia ZI universală (a doua éră pe Pământ), când, practic, întreaga masă de apă atmosferică a condensat, rămânând o cantitate cam cât cea de astăzi şi o atmosferă portocalie translucidă, constituită în majoritate din CO2 şi N2. Motivul acestei condensări a fost a treia etapă de răcire a planetei, mai exact a atmosferei terestre. Referitor la această éră, Biblia ne relatează: Dumnezeul a spus: „să fie o întindere (un cer, un firmament) între apele de jos şi apele de deasupra” (cele sub formă de vapori)... (Geneza 1.6-8).
În a patra ZI universală, a treia éră pe Pământ, se petrec multe evenimente, dintre care cel mai important este apariţia vieţii, sub forma regnului vegetal. Iată că cercetătorii care susţin că viaţa a apărut timpuriu faţă de începutul primei ére terestre, cca. 700 milioane de ani, adică după numai cca. 1/7 din întreaga istorie a Terrei, au dreptate, pentru că primele două ére pământeşti sunt scurte, constând în doar două etape succesive de răcire a atmosferei terestre. Referitor la această éră, Biblia ne relatează: Dumnezeul a spus: „să se strângă apele la un loc... şi să se arate uscatul... Pământul să producă vegetaţie: plante cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor” ...uscatul se va numi pământ... (Geneza 1.9-12).
Cine nu ştie astăzi că într-o éră lungă a Pământului s-au produs principalele mişcări epirogenetice şi orogenetice şi că, în acest mod, s-au format mările şi oceanele, continentele şi insulele şi că algele au existat în cantităţi uriaşe, iar vegetaţia luxuriantă a luat naştere datorită condiţiilor optime de dezvoltare: căldură, umiditate, lumină, dioxid de carbon, radioactivitate ?
A urmat iarăşi o ZI lungă, a 5-a universală, şi a 4-a éră terestră, în care cerul devine senin (Geneza 1.14). Dumnezeul a făcut vizibili cei doi mari luminători... a făcut şi stelele vizibile... (Desigur, traducerile care insinuează că Biblia ar fi relatat că „Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători şi a făcut apoi şi stelele”, nu fac altceva decât să confirme ignoranţa şi superficialitatea manifestată de teologii şi criticii care nu observă că pământul producea deja vegetaţie (din ziua a patra!), ce nu ar fi putut să existe fără lumină şi căldură, primită de la Soare, conform Conceptului Creatorului Hiperînţelept (Geneza 1.12) şi nu observă nici că în cazul creaţiei aştrilor, de la versetul întâi, textul ebraic utilizează verbul barà (a crea, a realiza, a întemeia), iar în cazul apariţiei aştrilor pe cer, de la versetul 16, utilizează verbul asàh (a ieşi în evidenţă, a se face vizibil, a-şi face apariţia).
Pe măsura consumării CO2, datorită condiţiilor „catalizatoare” existente şi a eliberării oxigenului din dioxidul de carbon, precum şi a reducerii considerabile a nivelului radioactiv terestru, atmosfera şi condiţiile de mediu au devenit, în majoritate, ca cele de astăzi, pe cer, aştrii de zi şi de noapte devenind vizibili: soarele şi respectiv, luna şi stelele. Tot în această éră, odată cu desăvârşirea oro şi epirogenezei, algele îngropate au format principalele zăcăminte de petrol, iar arborii îngropaţi, principalele zăcăminte carbonifere.
În următoarea ZI, a 6-a universală, a 5-a éră pe Pământ, Dumnezeul crează regnul animal – acvatic şi aerian (Geneza 1.20-22), iar în ultima universală – a 7-a (a şasea éră terestră), Dumnezeul Suprem crează reptilele, mamiferele şi, la sfârşit, omul (Geneza 1.24-28).
Ordinea „evoluţiei” este asemănătoare cu cea a creaţiei, dar ordinea păsări-reptile este taman invers faţă de cea pe care o prezintă Scriptura! Este de la sine înţeles că Dumnezeul Creator ştie toate dinainte, aşa încât a ştiut şi că doi excentrici, în special, vor elabora apariţia Existenţei fără Dumnezeu, invocând NIHIL-ul drept autor al Naturii. De aceea, în imensa diversitate a creaţiei, El a lăsat şi un „martor” care să ateste ordinea adevărată: păsări-reptile şi nu reptile-păsări. Acest martor este aşa-zisul ornitorinc, care face ouă ca orice reptilă, hrăneşte puii ca orice mamifer, având glande mamare, care nu sunt caracteristice la nici o pasăre! Faptul că botul său este asemănător ciocului de raţă, nu constituie nici un argument că „ornitorincul” ar face trecerea de la reptile la păsări, pentru că aceasta ar contrazice însăşi teoria evoluţionistă: ornitorincul este superior şi reptilelor şi păsărilor!! Or, a accepta poziţia de intermediar al ornitorincului între reptile şi păsări, evoluţia devine, în acest caz, involuţie! Deci, entuziasmul, în special al lui Ernst Mayr & co. de a găsi „veriga lipsă” (una din ele), e mai mult înfrângere decât biruinţă. Dacă unei reptile-mamifer îi dai denumirea de găină: ορνιθα (ornita) sau chiar de pasăre de pradă: ορνιa (ornia), pe motiv că are cioc lat, aceasta este chiar de domeniul prostiei, mai ales că păsările au (totuşi) penaj şi nu blană!
Aşadar, Dumnezeul Absolut (Suprem) a creat cerurile, pământul şi toată „oştirea” lor, pe care le-a sfârşit în ZIUA a 7-a, după care „S-a odihnit” de toată lucrarea făcută (Geneza 2.1, 2). Odihna Dumnezeului semnifică încetarea creaţiei Sale odată cu ZIUA a 8-a, a infinitului, în care, pe baza impulsului iniţial, reprezentând ORIGINALUL – model de reproducere, sensul ireversibil al vieţii şi al existenţei în general, este de la 0 la ∞, cu tot ce este introdus în programul Computerului Divin – reprezentând toată desfăşurarea ulterioară!
Adevărul prezentat de Biblie în antiteză cu concepţiile antagonice despre Existenţă, spre deosebire de orice altă scriere antică, ne arată fără nici o ambiguitate (cu mult timp înainte ca ştiinţa să dovedească) natura, structura şi funcţionarea Universului. Iată ce relatează aceasta despre forma şi dinamica Pământului: Eu, înţelepciunea mă desfătam... pe rot-ocolul Pământului (Solomon/Proverbe 8.31); El (Dumnezeul) stă deasupra cercului (globului) Pământului... (Isaiah 40.22); El (Dumnezeul)... sprijină Pământul pe neant (Iov 26.7). Dacă mai punem la socoteală şi avertismentul lui Iesus privind venirea Sa în glorie, în care ne arată că la sosirea Sa pe Pământ va fi noapte, dimineaţă şi prânz în acelaşi timp (Luca 17.34; Matei 24.40, 41), avem ocazia să ne edificăm mai mult decât este necesar că Scriptura este infailibilă.
În antiteză cu Biblia, diversele scrieri aşa-zise ştiinţifice de tot felul, pe de o parte prezintă numeroase închipuiri, care, fireşte sunt contrazise odată cu trecerea timpului de către descoperirile arheologice, iar pe de altă parte sunt susţinute până ce ridicolul din ele explodează complet. Una din acestea o constituie Megiste Syntaxis (Marele tratat!), opera fundamentală a lui Claudios Ptolemeos (secolul al II-lea d. C.), devenită lucrarea de bază a astronomiei în timpul evului mediu, care a susţinut în esenţă teoria unui univers geocentric – aberaţie „ştiinţifică” ce a constituit învăţătura astronomică a Universului timp de peste 1300 de ani (!!). Tetrabiblos, lucrarea sa cea mai cunoscută, a fost considerată mai mult decât o biblie: tetrabiblie! Printre autorii de scrieri astrologice, tetrabiblia a constituit un tratat de astrologie, confundată cu astronomia, Ptolemeos fiind considerat însuși divinul…
Un alt monstru „sacru”, al cărui pseudonim a fost Aristot, originar din cetatea grecească Stagira, este şi el un mentor proslăvit până în zilele noastre inclusiv, fiind „răsplătit” cu calitatea de dumnezeu, prin adăugarea sufixului el la porecla-adjectiv, care i-a ţinut loc de nume.
Ambii „monștri” sunt prezentați în detaliu în Originea și evoluția societății umane (http://origineasocietatiiumane.blogspot.ro).
Ambii „monștri” sunt prezentați în detaliu în Originea și evoluția societății umane (http://origineasocietatiiumane.blogspot.ro).
Trebuie remarcat că sunt foarte mulţi cititori superficiali şi creduli în aceleşi timp, care încearcă să se prevaleze de unele expresii din Biblie, al căror sens nu este explicit pentru ei, cei neavizaţi. Astfel, pământ nu înseamnă neapărat planeta Pământ, ci înseamnă, în majoritatea situaţiilor, uscat (Geneza 1.9, 10). În acest precept, expresii precum: capătul pământului sau marginile pământului sunt cât se poate de clare şi în acelaşi timp corecte. Delimitarea uscatului de ocean, mare, lac reprezintă ţărmul, limanul sau capătul pământului! Pe de altă parte, expresii de genul: stâlpii pământului, nu fac referire la nişte stâlpi fizici care să susţină Pământul (!), ci la stâlpi spirituali, care susţin învăţătura sănătoasă, ce vizează realitatea şi nu tot felul de închipuiri, ceea ce e mai greu de înţeles pentru profani (1 Corinteni 2.9). În sfârşit, expresii ale Scripturii precum: colţurile pământului sau cele patru colţuri ale pământului, pot fi aduse drept argument în susţinerea de către Biblie a Pământului plat (dreptunghiular, pătrat etc.) doar de către retardaţi, cele patru colţuri reprezentând, simplu, cele patru puncte cardinale. Dacă mai punem la socoteală că întregul conţinut al Bibliei este criptat pentru cei cu inima meschină şi cu mintea dată duhurilor înşelătoare, este de la sine înţeles că asemenea entităţi (umane) nu sunt decât nişte animale evoluate, după cum singuri se apreciază: Aceştia, ca nişte dobitoace, fără judecată (din fire să fie prinse şi nimicite), batjocorind CE NU CUNOSC, vor pieri în însăşi stricăciunea lor (mentală, n. a.) – 2 Petru 2.12...
Încercarea de a aduce argumente în scopul de a da caracter peiorativ Bibliei este una din cele mai mari imprudenţe comise de oamenii care abordează asemenea acţiuni. Nivelul prostiei umane în acest caz este de proporţii cu adevărat uriaşe. A nu da curs autorităţii Bibliei, înseamnă a nu-L recunoaşte pe Creatorul Absolut, iar a pretinde că-L recunoşti, neacordând preeminenţă Bibliei, Îl faci pe Dumnezeu o simplă imaginaţie, pentru că nu este posibil ca Un Dumnezeu-Creator să nu comunice cu creaţia Sa – omul.
Contrar celor ştiute de către toţi cei „încadraţi” la 2 Petru 2.12, conţinutul Bibliei constă în principal din scrieri ştiinţifice şi filosofice (Geneza, Iov, Proverbe, Eclesiast), scrieri istorice (Exod, Levitic, Numere, Deuteronom...), scrieri profetice (Isaiah, Ieremiah, Ezechiel, Daniel...) şi Testamentul lui Cristos. Profeţiile, în mod deosebit, utilizează ca stil, după cum este normal, alegoria. Voi da aici doar un singur exemplu privind calitatea şi măreţia profeţiei divine. Se ştie că în zilele Sale pământeşti, Iesus Cristos, printre multe alte lucrări, a făcut şi înmulţirea pâinilor. Ce a simbolizat această lucrare? De ce au fost două asemenea înmulţiri şi nu una sau mai multe? Prima înmulţire reprezintă oferta salvării (mântuirii) poporului israelit. 5 pâini (primii cinci apostoli) din Pâinea Care S-a coborât din Cer urmau să se „înmulţească” pentru 12 seminţii israelite (12 coşuri cu firimituri!). A doua înmulţire reprezintă oferta mântuirii celorlalte naţiuni. 7 pâini (ceilalţi 6 apostoli + Pavel) din aceeaşi Pâine, Care S-a coborât din Cer urmau să se „înmulţească” pentru Biserica din toate naţiunile Globului, pe parcursul celor şapte stadii istorice ale Bisericii (7 coşuri cu firimituri!). (Matei 14.17-20; 15.34-37; Marcu 6.38-43; 8.5-8).
Argumente ce atestă infailibilitatea Bibliei.
Referitor la geneza vieţii pe Pământ, Biblia este singura Carte care a elaborat conceptul imuabil, în antiteză cu diversele concepţii schimbătoare, dintre care, concepţia nihilistă evoluţia fără creier, cunoscută în mod curent sub denumirea de evoluţionism, este cea mai apreciată şi unanim îmbrăţişată! O zicală spune: Unde nu-i cap, vai de picioare. Şi e adevărat că în timp ce concepţia creaţionistă are drept motivaţie majoră Nous-ul, concepţia evoluţionistă are drept motivaţie nimic-ul! Invocând logica (elementară), dacă ordinea creaţiei biblice: regnul vegetal, regnul animal acvatic, aerian, terestru, omul, a apărut ca informaţie cu mii de ani în urmă, în contrast cu ordinea evoluţionistă, aproape identică cu aceasta (excepţie făcând ordinea reptile-păsări) – inventată în secolul al XIX-lea, care concepţie este originală şi care este imitaţie? No comment! Dacă mai punem la socoteală concepţiile animisto-religioase apărute în antichitate, referitoare la geneza vieţii, categoric, încercările de discreditare a Logosului scris al lui Dumnezeu nu fac altceva decât să ateste totala încarcerare a minţilor lesne încrezătoare.
Desigur, pentru cel ce-şi doreşte o documentaţie completă în adevărata cunoaştere a Existenţei (Naturii) şi a Sensului Vieţii, Biblia oferă din plin această posibilitate unică, savantul Einstein fiind poate cel mai reprezentativ exemplu în acest sens.
Vom face acum câteva referiri privitoare la istoria relatată de către Scriptură. Astfel, în timp ce genealogiile ex-biblice, care ţin de domeniul alienaţiei: fii de zei, nepoţi de zei, zei de dumnnezei etc, genealogia oferită de către Cartea Sfântă este absolut unică, aşa încât istoria poporului israelit este relatată cu o exactitate matematică, în antiteză cu istoria ateistă, care este în esenţă convenţională, manifestând un profund caracter partinic – reprezentat de opoziţia faţă de Dumnezeul Atotputernic. Un exemplu, aparent minor, steaua asimetrică (cu 5 colţuri) este omniprezentă în orice etalări expoziţionale, mergându-se până acolo încât chiar steluţele de zăpadă (!!) sunt reprezentate sub formă de stele cu cinci colţuri! De ce? Pentru că steaua naturală, simetrică are şase colţuri, cât are şi steaua utilizată ca simbol de israeliţi!
Dacă am fi să relatăm situaţiile în care istoria ateistă contrazice istoria prezentată de către Biblie, am fi puşi în situaţia de a dubla volumul prezentei lucrări, motiv pentru care vom trece doar în revistă câteva din cele atestate în urma cercetărilor arheologice moderne: Potopul, Nimicirea Sodomei, Imperiul hitiţilor, Abraam, Iosif în Egypt, Sclavia israeliţilor în Egypt, Exodul din Egypt, Stabilirea israeliţilor în Canaan, Vremea lui Saul, Vremea lui David, Vremea lui Solomon, Nabucodonosor (Nebucadneţar) şi Biblia, Existenţa regelui Balthazar (Belşaţar) în Babylon, Cyrus, Întoarcerea israeliţilor din robia babiloniană, Israeliţii sub dominaţia persană, Existenţa recensămintelor imperiului Roman, Cărţile de vrăjitorie de la Efes, Data naşterii Mântuitorului în vremea regelui Irod.
Dintre toate acestea, vom face o scurtă referire la Exod şi anume la traversarea Mării Roşii, întrucât evenimentul a constituit şi constituie un motiv major de controversă. Biblia, Cartea infailibilă, nu ne relatează în nici un loc că poporul israelit, scăpat din sclavia egipteană, ar fi traversat Marea Roşie, care are lăţimea maximă cuprinsă între 200 şi 300 de kilometri. Poporul israelit, emigrat cu greu din Închisoare – Aigyptos, pentru a se elibera de urmăritori, trebuia să scape definitiv de aceştia. Scriptura ne relatează că poporul proaspăt eliberat şi-a aşezat tabăra înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi Marea Roşie, faţă în faţă cu Baal-Ţefon (Exod 14.2, 9). Dacă privim harta, putem observa că cele două prelungiri de la nordul Mării Roşii sunt două golfuri care îmbrăţişează peninsula Synai, unul la est şi altul la vest. Golful vestic se prelungeşte printr-o îngustare cuprinsă între 1 şi 3 kilometri, până la Etam. Această porţiune, lată de cca. 1,5 km, cu adâncimea de 2 ÷ 3 m, a fost traversată de către izraeliţi, şi pe această porţiune a pierit înecat tot alaiul egiptean. Nu putea Dumnezeul să despice marea şi în poziţia ei de maximă lăţime? Desigur, dar nu era nici nevoie de aşa ceva şi nici posibil ca tocmai El să lase poporul Său în chinurile traversării unui traseu anevoios şi atât de lung! Şi mai trebuie spus aici că poporul israelit putea, teoretic, să treacă din Egypt în Peninsula Synai pe la nord de Marea Roşie, adică cu ≈ 35 km mai sus de locul pe unde a traversat marea, dar în acest mod, el ar fi rămas tot în mâna egiptenilor. Deci, cum o dai, tot Biblia are dreptate!
Profeţiile, care constituie o altă parte însemnată a Bibliei, nu sunt din acelea care „se dezleagă” numai după ce evenimentul a avut loc, ci sunt informaţii asupra evenimentelor majore ce urmează să aibă loc, redate prin exprimare directă sau, în cele mai multe cazuri, prin exprimare alegorică. De altfel, întreaga Biblie are în sine profeţìi (subtile) cu adevărat minunate, aşa cum sunt denumirile celor 7 eklesii (biserici) de pe malul Mării Egee şi aşa cum sunt multe, multe altele.
Pentru a vedea până unde merg aceste profeţìi, vom face referire la cel mai mare rege al Izraelului – Solomon. În timpul acestui rege, Israelul a avut cea mai mare dezvoltare teritorială, economică şi arhitecturală şi a beneficiat de cea mai consistentă pace din întreaga sa istorie. Ştiţi ce înseamnă Solomon? Pace, paşnic, regatul păcii! Şi, mai ştiţi ce i-a spus Yahweh tatălui său, David, în profeţie? Nu tu îmi vei construi Templul, ci Fiul tău, care va fi (2 Samuel 7.12-16). A construit Solomon templul? A instaurat Solomon pacea în Israel? Când, omul, ca individ şi ca societate, beneficiază de adevărata pace? Când are cele necesare traiului de zi cu zi fără să-l mai apese ziua de mâine. Solomon a împlinit profeţia numelui său! Dar profeţia s-a referit nu numai la Solomon, ci şi la alt Fiu (al lui David), Ce urma să-Şi arate prezenţa peste multe secole, ca Emanu-El, prin care omul din orice naţiune să capete adevărata Pace – viaţa veşnică! De aceea spunea Iesus: Stricaţi templul acesta şi, Eu îl voi re-face după trei zile (Ioan 2.19-22), referindu-se la un nou templu, care nu se mai poate distruge niciodată (trupul de supermaterie, nesupus principiului excluziunii lui Pauli)…
Dacă facem referire la populaţia întregului Glob, putem observa că rareori cineva se manifestă ca ateu convins. Marea majoritate Îl recunoaşte pe Dumnezeu, chiar cu denumiri diferite. Astfel, evreii îl denumesc pe Dumnezeul Cel Unic: Yahweh (Cel Etern, Cel Ce dă viaţa), grecii Îl denumesc ho Teos (Zeul Absolut, Zeul Cel Unic), popoarele latine Îl denumesc cu nume apropiate între ele, derivând de la forma Domine Deus (Zeul Unic Stăpân), popoarele arabe Îl denumesc Allah (Dumnezeul lăudat) etc. A nu recunoaşte, însă, solicitudinea Sa faţă de om, prin lăsarea Mesajului Său scris întregii omeniri, spre a fi cunoscut, este totuna cu necunoaşterea Sa, cu ateismul şi cu lipsa oricărei legături organice om-Dumnezeu. Argumentul integral al autorităţii supreme a Bibliei este următorul: odată acceptat Dumnezeul, Care nu poate fi decât Absolut, este logic că El, Dumnezeul trebuia să lase un Mesaj al Său creaţiei după chipul şi asemănarea Sa, şi din acest motiv, Mesajul nu poate fi decât infailibil, adică sfânt!
Prezentăm, în încheiere, cea mai importană parte a Bibliei pentru om: Testamentul – singura Lege care, după autentificare, nu se poate modifica !! Un Testament... autorizat dinainte, nimeni şi nimic nu-l poate anula (Galateni 3.15, 17) şi, acolo unde este un Testament, e necesar să aibă loc moartea celui ce l-a făcut (lăsat), căci un Testament nu este valabil decât dacă a intervenit moartea autorului acestuia; nu are nici o autoritate cât timp trăieşte cel ce făcut ! (Ebrei 9.16, 17).
Din definiţia citată, atât divină, cât şi juridică, se remarcă intransigenţa caracterului acestui act legislativ unic, nemodificabil, pentru că autorul testamentar NU mai poate fi consultat!! (Fireşte că în legislaţia ţărilor comunist-ateiste, limba de moarte nu are nici o valoare şi, deci nici testamentul!)... Scriptura are ca rol, pentru omenire, cunoaşterea de către aceasta a lumii, a vieţii şi a sensului vieţii, precum şi a Creatorului lumii şi al vieţii. Cele două părţi ale Scripturii aparţin celor două ère: èra antecreştină şi respectiv, èra creştină. Prima, Scriptura ebraică, conţine Geneza lumii, Legea şi istoria poporului ebreu, şi profeţiile Dumnezeului Suprem cu privire la Mesyah şi la lume, şi poartă, generic, denumirea de Legea şi Profeţii. A doua, Scriptura greacă, este destinată tuturor naţiunilor de pe Terra şi reprezintă Testamentul lui Mesyah sau Cristos.
Denumirile actuale, de „vechiul testament” şi „noul testament”, sunt reflectarea ignoranţei teologilor, care nu înţeleg şi nu lasă nici pe alţii să înţeleagă că UN TESTAMENT nu poate exista fără ca UN OM să-l lase urmaşilor săi, după moarte. Expresia „vechiul testament” nu apare în sens propriu nici măcar o singură dată în Scriptură ! În idiomul grec, cuvântul legământ are următoarele corespondente: iposkesis, ipocreosis, simfonia, sinteke şi diateke, dar NUMAI diateke are ca sens principal: legământ de sânge. În traducere completă, cuvântul biblic diateke are două sensuri proprii: legământ şi testament şi un sens figurativ: scrieri călăuzitoare (pentru urmaşi), adică moştenire de carte. Acest din urmă sens – metaforic – este utilizat de apostolul Pavel în adresarea către corinteni, când le spune că „... la citirea vechilor scrieri călăuzitoare (diateke), vălul rămâne pe ochi, deoarece numai în Cristos el este desfiinţat” (2 Corinteni 3.14).
Traducerea: vechiul legământ sau, şi mai greşit, vechiul testament, din versetul citat, este punctul de plecare al marii erezii, prin care secretul vieţii – Testamentul lui Cristos, este pus în similitudine cu orice alt tip de legământ, în scopul estompării acestuia, pentru ca lumea să nu poată distinge Viaţa de existenţa biologică !! Legea şi Profeţii nu conţin nici un testament şi nici nu constituie vreun legământ, ci în ele există UN singur legământ de sânge – diateke – denumit întâiul legământ şi NU vechiul legământ sau vechiul testament ! Acesta nu este nici legământul lui Moise şi nici al cincilea legământ, cum ştiu teologii „pocăiţi”, ci este singurul legământ de sânge, în afara celui SUPREM, dat omului odată cu cel dintâi născut din Adam ! Iată ce ne arată Logosul Creatorului despre întâiul legământ: Abel a adus o jertfă din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Şi, Eternul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui, dar spre Cain şi spre „jertfa” acestuia n-a privit cu plăcere (Geneza 4.4, 5).
Observăm că primii enoşi (enos: om născut, muritor) aveau destulă cunoştinţă despre întâiul legământ de sânge şi, Abel confirmă pe deplin aceasta, împreună cu poziţia Eternului faţă de pseudojertfa lui Cain, al cărui ego s-a considerat „mai înţelept” decât Cel Care l-a înştiinţat de la început pe om că fără jertfă de sânge nu este iertare. Legumele şi fructele aduse pe altar, nu aveau cum să reprezinte o jertfă, pentru că numai un suflet poate fi jertfit! Acest legământ avea drept scop transmiterea adevărului divin, prin care omul era înştiinţat că „plata păcatului este moartea” şi, în acest sens, cel mai drag animal – curat – primul născut, de parte masculină, era sacrificat pe altarul morţii, arătându-i-se omului că „ALTUL” va muri pentru păcatul omenirii ! (Ebrei 9.18-23). Prin Moise, Eternul a transmis Legământul, unui popor, pe care-l transmisese de la început fiecărui om născut, în parte, iar prin Abraam, El a transmis pentru prima oară NOUL LEGĂMÂNT, al Făgăduinţei vieţii, cel care s-a înfăptuit prin Omul Iesus !
Privitor la celelalte legăminte existente în Lege şi Profeţi, trebuie precizat că nici unul din ele nu reprezintă un Legământ de sânge (diateke), ci acestea sunt: promisiune-angajament (legământul cu Noe), acord, înţelegere, tratat etc, toate fiind echivalentele greceşti – ale cuvintelor ebraice – citate mai sus.
Legământul cel nou devine TESTAMENT, întrucât acesta, faţă de întâiul legământ, care constituia doar o preînchipuire a noului Legământ, este opera Unui Om, în Care Însuşi Tatăl – Dumnezeul Suprem S-a revelat ! (Ebrei 9.14-17; Ioan 10.30).
Se poate remarca de către orice om de bună credinţă că cele două legăminte (Galateni 4.24, 25; Ebrei 8.7-13) nu sunt comparabile şi, atributul de nou, pentru legământ, îşi pierde total sensul şi valabilitatea, odată cu „autentificarea” lui ca Testament, care este UNIC, nici vechi, nici nou !! Orice testament are un autor care, de obicei, îl dictează unui „redactor” – avocat al familiei, conţinutul acestuia reprezentând moştenirea (averea) lăsată, împreună cu precizarea persoanelor îndreptăţite la moştenire. Tot astfel şi Testamentul divin are Un Autor, Omul Iesus Cristos, şi un conţinut bine precizat, reprezentând moştenirea împreună cu cei îndreptăţiţi la moştenire...
În mod generic, cele 27 de cărţi, începând cu evangeliile şi terminând cu apocalipsa, poartă denumirea de Testamentul lui Iesus Cristos sau Testamentul. Toate cărţile, cu excepţia uneia singure, au câte un autor semnatar şi, în acest sens, întregul Testament constă în ÎNVĂŢĂTURA necesară obţinerii dreptului la moştenire, pentru că, spre deosebire de orice alt testament, ce oferă ca moştenire valori trecătoare, Testamentul lui Cristos are drept moştenire cea mai de preţ valoare din Univers: VIAŢA !!!
În sens strict de testament, numai o singură CARTE constituie Testamentul lui Iesus Cristos, dictat direct de Autor apostolului chemat din Cer: Saul din Tars (Pavel). Această carte este, desigur, Epistola către ebrei, al cărei Subiect este Dumnezeul, aşa cum se poate remarca chiar din versetul I.
Întrucât ne-am obişnuit cu perlele teologilor, nu este de mirare că aceştia nu au remarcat cele relatate de noi, neştiind măcar cine este „redactorul” Epistolei, presupunându-l, când pe Pavel, când pe Barnaba, sau chiar presupunând că Epistola ar avea mai mulţi „autori”, ajungând până acolo încât să afirme că Epistola-testament ar fi opera unui prozelit grec ! Şi, prostia teologilor nu se opreşte aici. Astfel, aceştia nu ştiu că numai un cunoscător organic al Legii putea să se adreseze celor care ţineau Legea, adică ebreilor şi, în acest sens, autorul Epistolei nu avea cum să fie decât un cărturar izraelit! Pe de altă parte, salutul lui Pavel, cu care încheie orice Epistolă, inclusiv pe cea către Ebrei, este următorul: Harul (Domnului Iesus) să fie cu voi, cu toţi ! Chiar şi lui Timotei i se adresează (în I-a sa Epistolă, la singular) cu acest salut, ceea ce cărturarii n-au putut observa, pentru a nu fi puşi – iarăşi – în stare penibilă. Culmea este că însuşi Pavel spune, în adresarea către tesaloniceni, următoarele cuvinte: Salutul pe care-l scriu cu mâna mea, Pavel, în orice epistolă, este: „Harul Domnului nostru Iesus, cu voi toţi” (2 Tesaloniceni 3. 17, 18). Şi nu numai acesta este indiciul prin care se poate vedea mâna lui Pavel în scrierea Epistolei, ci şi prezentarea ucenicului său, Timotei, nelipsită nici din Epistola către ebrei! Apostolul naţiunilor, Pavel, în cazul adresării către ebrei, nu avea cum să-şi dezvăluie identitatea ca autor al Epistolei, pentru că nici un profet nu este preţuit în ţara sa (Ioan 4.44) şi el, pentru ebrei, apărea, după ce devenise ucenic al lui Iesus, drept trădător al cărturarilor şi al fariseilor! Şi, în sfârşit, adresarea mai puţin obişnuită, din această Epistolă, vădeşte clar că nu are ca destinatar pe izraeliţi în special, cum s-ar părea la prima vedere, ci pe ebrei, în general. Chiar dacă israeliţii sunt denumiţi, pe drept cuvânt, ebrei (evrei), aceasta nu înseamnă că ebreul este totuna cu israelitul. De la Noe până la Eber sunt patru generaţii, dar de la Eber până la Iacob (Izrael) sunt opt generaţii ! În acest precept, Epistola către ebrei reprezintă adresarea lui Cristos „urmaşilor” lui Eber – fiul lui Şelah, fiul lui Arpacşad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, adică izraeliţilor şi tuturor celor ce cred în Dumnezeul lui Israel, consideraţi fii ai lui Eber, prin credinţă – oameni din toate naţiunile Pământului (Apocalipsa 7.9).
În această Epistolă, Dumnezeul Se prezintă atât ca Atotcreator, cât şi ca Răscumpărător al creaţiei superioare (omul), luând, pe rând, funcţia de Logos, de Mare Preot, de Apostol şi de Institutor (didascalos – creator de învăţătură) şi Profesor (categetes – învăţător profesionist, de specialitate), de Miel pentru ispăşirea păcatului omenirii şi de Apărător, Mângâietor, Avocat (paracletos) al celor ce îşi doresc Viaţa, prin Duhul Său (Matei 23.8, 10; Ebrei 1.14; 3.1; 6.20; 7.13; 10.5-10...)
Vedem, prin urmare, că Dumnezeul este Unu şi că El, şi nu altul, Se prezintă în haină de Mântuitor: YAHŞUA, în greceşte Iehsous (Iesus), aşa cum El Însuşi ne spune: Eu, El-Eu (sunt) Eternul şi în afară de Mine NU ESTE NICI UN MÂNTUITOR! (Isaiah 43.11). În contrast cu Adevărul, Diavolul NU L-a văzut niciodată pe YAHWE(H) Personal în Omul Iesus – Revelaţia Sa adamică şi nici nu L-a recunoscut, pentru că „nu i-a fost dat să-L recunoască”. Chiar după învestirea Omului Iesus cu autoritatea supremă, Diavolul L-a considerat pe Mesyah doar Fiul lui Dumnezeu şi un angelos (înger) trimis de Yahweh, şi nu Yahweh (Kyrios) Personal, căutând, în naivitatea sa, să-L ispitească. Ce părere au cei din rândul naţiunilor (neebraice) care Îl văd pe Iesus Cristos tot astfel ?!...
Nu este de mirare că Drakonul (alias Fiara) a căutat să persecute poporul care a avut ca destinaţie zămislirea Cristosului (Mesyah), încă de la început. Şi nu este de mirare că Fiara, care s-a autonumit urbs aeterna (cetatea eternă), şi-a făcut apariţia odată cu naşterea pământească a Mântuitorului. Şi nu este, de asemenea, de mirare că poporul ales de Dumnezeu (la suferinţă!) a avut cea mai zbuciumată istorie, chiar de la naşterea sa şi pe tot parcursul celor trei mii cinci sute de ani (3,5 zile! – Apocalipsa 11.11), fiind cel mai blamat şi incomod popor de pe planetă, în pofida deţinerii celor mai înalte calităţi şi în pofida celei mai consistente contribuţii la progresul omenirii.
Aşa cum se ştie, imperiul Roman (alias Fiara) a nimicit şi eradicat statul Israelit, care a devenit diasporă timp de 2000 de ani, perioadă în care prigoana a continuat, cu precădere în Europa. Astfel, în secolul al XIV-lea, în numeroase locuri, evreii au fost ucişi în masă pe motiv că ei ar fi provocat ciuma bubonică, prin otrăvirea fântânilor ce furnizau apa potabilă. Sinagogile şi ghetourile au fost arse, şi evrei din toată Europa au fost aduşi în faţa instanţelor, unde sub acţiunea torturii, au fost puşi să mărturisească vina inventată. Aceste persecuţii au culminat cu închiderea lor în clădiri de lemn, special construite, şi arşi de vii. A urmat apoi Pogromul, declanşat încă din anul 1903 şi continuat apoi până la masacrul fără precedent în istorie în cadrul războiului ce a avut ca sop principal eradicarea poporului al cărui Dumnezeu este Yahweh, acţiune cunoscută sub numele de soluţia finală. Toate acestea, pentru că din poporul ebreu S-a născut Trupul de Jertfă pentru Salvarea omenirii de la moartea veşnică spre viaţa veşnică…
B. CE SPUN OAMENII DE ŞTIINŢĂ (SAVANŢII) DESPRE BIBLIE
În contrast cu adepţii ateismului, marii savanţi şi, alături de ei, scriitori şi artişti de valoare, cercetători şi oameni politici, au fost adoratori ai Logosului în Persoana lui Mesyah sau Cristos, dar uzurpatorii acestora – adoratori ai minciunii, nu comunică nimic despre această realitate obiectivă. De aceea, în cele ce urmează, invităm pe cei îndreptăţiţi să vorbească:
B. CE SPUN OAMENII DE ŞTIINŢĂ (SAVANŢII) DESPRE BIBLIE
În contrast cu adepţii ateismului, marii savanţi şi, alături de ei, scriitori şi artişti de valoare, cercetători şi oameni politici, au fost adoratori ai Logosului în Persoana lui Mesyah sau Cristos, dar uzurpatorii acestora – adoratori ai minciunii, nu comunică nimic despre această realitate obiectivă. De aceea, în cele ce urmează, invităm pe cei îndreptăţiţi să vorbească:
GALILEO GALILEI, matematician, astronom, fizician:
Scriptura nu poate să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice.
Scriptura nu poate să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice.
ROBERT BOYLE, fizician:
Faţă de Biblie, toate cărţile omeneşti, chiar şi cele mai bune, nu sunt decât ca plantele care îşi primesc toată lumina şi strălucirea numai de la soare.
BLAISE PASCAL, matematician, fizician, filosof:
Scriptura are pasaje pentru a consola şi pentru a intimida toate condiţiile... Eu mă sprijin pe logică: dacă ceea ce relatează Scriptura, eu cred şi nu este adevărat, nu am pierdut nimic, dar dacă relatarea este adevărată şi eu n-am crezut, am pierdut totul, fiind cel mai nenorocit dintre oameni.
LORDUL BYRON, ilustru poet:
În această preasfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei oameni cărora Dumnezeul le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei Cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărâre pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, mai bine nu s-ar fi născut.
EMANUEL KANT, mare filosof: (scriindu-i lui Stilling)...
Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evangelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri... (la 72 de ani): ...Biblia este Cartea al cărei conţinut mărturiseşte singur originea sa divină. Biblia ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă este căderea, dar şi cât de mare este consacrarea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit.
WILLIAM HERSCHEL, astronom şi fizician:
Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi mai mare putere, adevărurile care vin de Sus şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi.
JEAN JACQUES ROUSSEAU, scriitor, cugetător, orator:
Mărturisesc că majoritatea Scripturilor mă umple de admiraţie, după cum puritatea Evangeliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele… Răsfoiţi lucrările filosofilor noştri şi observaţi că, în ciuda paradei de vorbe pe care o fac, sunt atât de sărace, atât de lamentabile, în comparaţie cu Scripturile ! E posibil, oare, ca o carte atât de simplă şi totodată atât de sublimă, să fie facila lucrare a omului ?!... E posibil ca Personajul sacru a Cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim că El Şi-ar fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios ? Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvântările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce coerenţă în răspunsurile Sale !... Unde este omul, unde este filosoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire ?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Iesus au fost acelea ale Unui Dumnezeu !... Să presupunem, oare, că istoria evangelică e o simplă ficţiune? Nu, prietenii mei, nu poate fi o ficţiune ! O asemenea presupunere, de fapt, ar face ca dilema să fie şi mai profundă, pentru că este mai greu de conceput ca un număr mare de persoane să cadă de acord spre a scrie o astfel de istorie, decât că unul le-ar fi furnizat materialul... Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi trebuit să aibă un caracter mai uimitor decât eroul.
DENIS DIDEROT, filosof ateu.
Acesta, în ciuda ateismului său declarat pe faţă, spre sfârşitul vieţii i-a făcut fiicei sale o educaţie creştină. Cu ocazia uneia din desele întâlniri cu ateii adunaţi spre a discredita Biblia, el le-a declarat:
Acesta, în ciuda ateismului său declarat pe faţă, spre sfârşitul vieţii i-a făcut fiicei sale o educaţie creştină. Cu ocazia uneia din desele întâlniri cu ateii adunaţi spre a discredita Biblia, el le-a declarat:
Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu asemenea artă şi talent... Eu vă provoc pe toţi care sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi, în acelaşi timp, atât de sublimă şi mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Iesus Cristos, care să producă acelaşi efect şi care să dea o senzaţie atât de puternică şi profundă, încât influenţa, în toate vremile şi în toate locurile, să fie aceeaşi !
JOHANN WOLFGANG GÖTHE, poet, gânditor, om de ştiinţă:
Eu preţuiesc şi ador Biblia, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adânc în fiinţa mea şi m-au influenţat într-un fel sau altul. De aceea, nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei. Cinstea acordată Bibliei se datorează valorii ei lăuntrice... Evangeliile sunt cu totul adevărate, căci în ele există reflecţia sublimului, care emană din Cristos... N-are importanţă cât va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adâncime; ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evangelii. Viaţa şi puterea unui popor depind de atitudinea pe care acesta a luat-o faţă de Biblie.
MICHAEL FARADAY, fizician şi chimist, fondatorul concepţiei despre câmpul electromagnetic, inventatorul fenomenului de inducţie electromagnetică şi a legii electrolizei, descoperitorul benzenului etc.
Citind biblia ca de obicei, într-una din zile a fost găsit plângând de către un prieten, care l-a întrebat dacă se simte rău. Faraday a răsuns: Nu ! Ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească !
ALETEN
GRAPSIMO, autorul prezentei lucrări științifice.
Ceea ce mă frapează cel mai mult este faptul
că toți oamenii care doar acceptă în cugetul lor ideea de omniprezență a
Nous-ului Universal, gândesc la fel, concep la fel, scriu la fel, chiar fără să
știe unii de alții, și oferă întregii lumi Adevărul obiectiv, adică așa cum
este el și nu interpretat în fel și chip, sau interpretabil după bunul plac al
celor ce nu au cum să înțeleagă realitatea, care independent de voința
fiecăruia, este obiectivă.
Ceea ce mă frapează, de asemenea, îl
constituie faptul că primii care apar în etalarea pretinsului adevăr sunt cei
care ofertează adevăruri denaturate, pentru ca în final să etaleze tot felul
de concepții aberante, din
care să nu lipsească adevărul aparent
– cel mai eficient și mai convingător motiv de a fi urmați de mase întregi de
oameni în tot ceea ce spun și ce susțin.
Se recunoaște că „mama științei” este
filosofia, motiv pentru care, primii savanți sunt considerați a fi filosofii,
chiar dacă între ei apar discrepanţe, astfel încât aceeaşi categorie filosofică
să fie prezentată diametral opus. Ceea ce trebuie neapărat subliniat, însă,
este sensul real al cuvântului filosofie,
care reprezintă de fapt o funcţie având, ca de obicei, o variabilă dependentă: filo
(calitatea de unitate organică,
afinitate) şi una independentă: sofia (capacitatea de înţelegere, înţelepciunea). Acceptând acest precept axiomatic, putem cunoaşte de ce există şi
filosofíi proaste, şi filosofíi modeste, şi filosofíi corecte. Calitatea
filosofiei este în funcţie de gradul de înţelegere (de înţelepciune) al filosofului
! S-a gândit vreodată cineva la faptul că singurul filosof infailibil ce
aparţine antichităţii a fost israelitul Solomon ?...
Elaborarea numeroaselor teorii diverse
despre lume și atribuirea acestor teorii a calităţii de filosofie, fără supunerea la probă,
rezidă în incapacitatea mentală a celor ce iau decizia de a atesta filosofia
incompatibilă cu logica – consecinţa Logosului.
Logica
(în original, λογικη) însemnă ştiința demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor
corectitudinii gândirii, a formelor și a regulilor generale ale raționării
corecte, a intuirii ordinii şi legilor
generale ale Naturii. Or, a accepta fără discernământ tot felul de teorii goale
de conţinut, precum abiogeneza, susţinută de către Stanley Miller, prin care acesta a creat în
laborator diverşi componenţi asemănători ca structură grosieră cu structuri ale
organismului biologic, fără, însă, nici o informaţie genetică din partea
structurilor create, înseamnă a nu avea logică !! Tot astfel, a nu vedea ordinea funcţională şi imposibilitatea existenţei acesteia fără
intervenţia nous-ului, înseamnă, de asemenea, a nu avea logică.
Deci, pentru a ajunge la Adevăr, ce trebuie
să facem ? Să ne activăm intuiţia, să invocăm logica şi să elaborăm cel puţin
două ipoteze, recurgând, pentru demonstraţie, la metoda reducerii la absurd.
Etapa desăvârşirii în aflarea şi elaborarea adevărului (obiectiv) constă în
cercetarea cât mai exhaustivă a tuturor domeniilor adiacente cu tema de
cercetare, ajungând astfel la acribologie, fără de care, teoria elaborată nu va fi niciodată
exactă, măcar în esenţă, ci va prezenta, de cele mai multe ori, un adevăr
denaturat. Desigur, oricât am
încerca să disimulăm, întreaga concepţie a omenirii, de la origine şi până în
prezent, se reduce la celebra maximă: a
fi sau a nu fi, aplicată la Dumnezeul Absolut. Personal, fiind un om
convins al logicii – consecinţă a Logosului, nu pot accepta sub nici o formă
gândirea absurdă, chiar dacă aceasta stă la baza concepţiei umane despre lume,
despre viaţă.
Pentru exemplificare, mă voi referi mai întâi
la microsistemul planetar. Acest element de bază al Naturii, cunoscut sub
denumirea de atom, are concentrată masa sa într-un volum ce reprezintă ≈ 10-12
(!) din întregul atom, nucleul fiind
constituit din leptoni și hadroni, iar masa fiind reprezentată din neutroni și, în
principal, din protoni – particule pozitive, care se resping datorită forţei electrostatice,
contrabalansată de interacţiunile pi-onilor, existenţi în nucleu, cu protonii.
Aceştia formează o rezonanţă Δ, care se
dezintegrează în timpi specifici interacţiunilor tari: 10-23-10-19
secunde, după care mezonul π confinează cu alţi protoni, iar protonii confinaţi
se dezintegrează în timpi specifici interacţiunilor slabe: 10-9-10-8
secunde, astfel încât, durata de viaţă a protonilor confinaţi este de până la 1014 ori mai mare decât
durata de viaţă a rezonanţei Δ !!
Dacă un creier uman poate accepta un asemenea
fenomen ca fiind rodul „întâmplării”, acel creier trebuie neapărat tratat,
pentru că este lipsit de minte, dar mă întreb: există vreo policlinică de
tratament pentru asemenea diagnostic ? Singurul remediu este propria conştiinţă
activată şi scoasă din starea de letargie...
Al doilea aspect la care vreau să mă refer
este faptul că propovăduirea Adevărului Evangeliei lui Cristos, NU este
posibilă fără studiul Testamentul lui Iesus Cristos în limba originală – greacă (nu neogreacă, adica greaca
bizantină, ortodoxă!!). Din acest motiv, al lipsei studiului scrierii originale,
numeroase traduceri, dintre care campioană este Cornilescu 1921, constituie
puncte de plecare a numeroaselor
doctrine aberante, evidenţiate cât se poate de clar în prezenta lucrare.
Dr. HOWARD KELLY, profesor universitar, doctor în chirurgie, herpetologie etc:
O credinţă creştină bine definită este singurul lucru important în viaţă; ea este mult mai importantă decât oricare profesiune, decât oricare cercetare ştiinţifică, decât oricare activitate umană. Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este Logosul viu, Logosul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care Îl citesc... În acelaşi timp, Biblia conţine propriul ei sistem de apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător.
ISAAC NEWTON, matematician, fizician, astronom:
Dumnezeul a dat profeţiile, nu spre a le satisface curiozitatea oamenilor, făcându-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru ca, după ce s-au împlinit, să poată fi interpretate prin evenimente şi, astfel, Providenţa Sa, nu arta interpretului, să fie arătată lumii. (Părere pur personală – n.a.)
NAPOLEON BONAPARTE:
Evangelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iat-o aici pe masa aceasta: Cartea cărţilor ! Nu voi obosi, citind-o în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încântat de frumuseţea Evangeliei nu-şi mai aparţine lui însuşi. Dumnezeul pune pe deplin stăpânire asupra lui; El îi conduce gândurile şi puterile. Un astfel de om aparţine cu totul Dumnezeului. Natura lui Cristos e o enigmă!! Respinge-o şi lumea este o enigmă; crede-o şi istoria rasei umane este complet explicată!!!
RUDOLF VIRCHOW, vestit anatomist şi fiziolog:
Cea mai minunată însuşire a Bibliei este, fără îndoială, puterea cu care îi încredinţează pe cei care se adâncesc în studiul ei, cu toată sinceritatea şi evlavia, că obârşia sa nu poate fi decât una dumnezeiască.
ALBERT EINSTEIN, fizicianul care a revoluţionat ştiinţa despre lume:
Religia mea constă în umila admiraţie a nemărginitului Spirit Superior, Care Se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le percepem cu mintea noastră limitată. Această profundă convingere emoţionantă a prezenţei Forţei Raţionale superioare care este revelată în necuprinsul Univers, poartă ideea mea de Dumnezeu…
În faţa armoniei Cosmosului, pe care eu, cu mintea mea limitată, sunt în stare să o recunosc, încă mai sunt oameni care susţin că nu este Dumnezeul. Dar ce mă înfurie cu adevărat, este faptul că mă citează pe mine pentru a-şi susţine aceste păreri…
Aş vrea să ştiu cum a creat Dumnezeul lumea aceasta... Vreau să-I cunosc gândurile; restul sunt detalii. Gândurile lui Dumnezeu se află în Biblie; acolo ni se spune cum Dumnezeul a creat lumea...
Problema cea mare este că Biblia nu e doar o carte de istorie, ci este o Carte morală, acesta fiind motivul pentru care, păcătoşii refuză să o accepte.
ANDRÈ AMPÈRE, fizician arhicunoscut:
Ordinea în care apar fiinţele organice este exact a celor şase zile ale Creaţiei, cum ne-o prezintă Geneza. Aceasta, fie din pricină că Moise a avut aceleaşi cunoştinţe superioare pe care le are secolul nostru, fie că el a fost luminat de Dumnezeu...
ANTOINE LAVOISIER, fizician, chimist:
Odată cu lumina, Dumnezeul revarsă asupra pământului şi principiul vieţii, simţirii şi al cugetării.
E. MENDELEEV, chimist, fizician, inventatorul ierarhiei elementelor chimice.
Pe când întocmea Tabloul care îi poartă numele şi mai avea vreo 17 căsuţe libere, unii, ironizându-l, i-au spus: „Unde e legea, unde este ordinea ? Dacă ar exista cu adevărat o ordine, n-ar trebui să apară aceste goluri”. Mendeleev, însă, le-a răspuns calm şi convins: Nu vă grăbiţi, ci mai bine spuneţi: avem încă multe de învăţat. E drept că tabelul meu are goluri, fiindcă ştiinţa nu a descoperit toate elementele. În opera Dumnezeului, însă, nu sunt goluri, legile fiind perfecte. Ca atare, în acele aşa-zise goluri, va veni vremea să se aşeze elementele ce se vor descoperi... (Astăzi, profeţia s-a împlinit, n.a.)
Pe când întocmea Tabloul care îi poartă numele şi mai avea vreo 17 căsuţe libere, unii, ironizându-l, i-au spus: „Unde e legea, unde este ordinea ? Dacă ar exista cu adevărat o ordine, n-ar trebui să apară aceste goluri”. Mendeleev, însă, le-a răspuns calm şi convins: Nu vă grăbiţi, ci mai bine spuneţi: avem încă multe de învăţat. E drept că tabelul meu are goluri, fiindcă ştiinţa nu a descoperit toate elementele. În opera Dumnezeului, însă, nu sunt goluri, legile fiind perfecte. Ca atare, în acele aşa-zise goluri, va veni vremea să se aşeze elementele ce se vor descoperi... (Astăzi, profeţia s-a împlinit, n.a.)
SAUL DIN TARS - alias PAULOS, rabin, filosof şi apostol al lui Iesus Cristos (sec. I):
Prin credinţă pricepem că natura care se vede este alcătuită din elemente care nu se văd.
GEORG WILHELM FRIEDRICH HEGEL, filosof.
Am lăsat special la urmă pe unul din cei mai mari gânditori ai lumii, ne mai citând din opera sa, dar invitând pe orice om interesat şi lucid să-i studieze măcar lucrarea Spiritul creştinismului, pentru a vedea că au mai existat oameni, adevăraţi filosofi, care au înţeles Adevărul, în contrast cu teologii şi cu alţi oameni de ştiinţă !...
Desigur, dacă am cita multitudinea de relatări ale tuturor oamenilor de seamă despre Biblie, despre Dumnezeul Unic – Creatorul Absolut, nu am face altceva decât să diluăm mesajul. Important este aici să subliniem un lucru şi anume că fiecare om născut, de la Cain şi până la ultimul născut cât va ţine lumea, este supus în caracterul său duadismofiliei – dualismul: bine/rău, calitate însuşită de la părintele omenirii – cel dintâi adam, care, după cum se ştie, a ales în mod deliberat duadismofilia, simbolizată prin pomul binelui şi al răului. De aceea, orice om se naşte în chip firesc (natural) şi se poate renaşte în chip duhovnicesc, dacă decide aceasta prin propria voinţă. În acest precept, nu este de mirare, dacă acelaşi Einstein a făcut şi afirmaţii „demne” de un ateu. Înainte de naşterea de Sus (naştere din nou, renaştere) era ateu, dar odată cu convertirea la Adevăr, nu mai era ateu! Şi eu personal am fost ateu (convins) până la vârsta de 42 de ani, când materialismul în care credeam şi pe care îl susţineam cu ardoare, m-a introdus într-un fel de claustrofobie până acolo încât am început să mă îngrozesc de situaţia ce mi se contura la orizont: nimic nu-mi mai puteam explica prin concepţia materialistă, pe măsură ce înaintam în cunoaştere.
Deci, ce fac oamenii, în general, la impactul cu ştiinţa absurdului? O acceptă necondiţionat, din laşitate şi din superficialitate crasă. Ba mai mult, ego-ul căpătat în urma memorării unei însemnate cantităţi de aşa-zisă ştiinţă, îl face pe omul în cauză un infatuat, care, în final, nu este decât un adept al inepţiei şi al ignoranţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu